«Săptămâna porţilor deschise» a debutat odată cu luna cadourilor la Grădiniţa 23 din Botoşani. Primii cărora le-au dăruit din buna dispoziţie a copiilor, dorinţa de comunicare şi destindere au fost participanţii la Balul Părinţilor. Apoi pe şase decembrie, copilaşii de la grupa mică «Îngeraşii», însoţiţi de educatoarele Adina Matei şi Paula Pălănceanu şi de o parte dintre părinţi, au vizitat la grădiniţa din satul Băiceni pentru a oferi jucării şi fructe, iar Copiilor din Centrul de plasament „Hand of Help” Botoşani le-au deschis inima şi porţile, amuzându-se împreună de teatrul de păpuşi, colindând şi recitând despre naşterea Mântuitorului. „Unele sondaje spun că în general oamenii au mult mai frecvent tendinţa de a împărtăşi lucrurile negative care li se întâmplă, decât pe cele pozitive. Noi, la Grădiniţa 23 ne străduim să ne abatem de la acest principiu” spune educatoarea Adina Matei.
Fiecare grupă a organizat, la rândul său, cel puţin o acţiune care, sub numele de şezătoare, parteneriat, sau vizită a avut menirea de a face ca bucuria şi prospeţimea colectivului să răzbată dincolo de uşile Grădiniţei 23.