miercuri, 4 mai 2011

Micii botoşăneni visează la meserii din lumea artei

În debutul lunii mai, Grădiniţa nr. 24 Botoşani a găzduit un eveniment inedit, în cadrul “Săptămânii Comenius”. Micuţii grupei mijlocii, îndrumaţi de educatorul Emilia Ungureanu, au dezbătut tema ”Meserii îndrăgite de copii”. “Manifestarea a avut drept obiectiv cunoaşterea meseriilor recunoscute în ţara noastră, în Europa şi chiar în lume, câteva caracteristici ale acestor meserii, satisfacţiile şi împlinirile pe care le ai practicând o meserie îndrăgită”, explică directorul Grădiniţei nr. 24, profesor Paraschiva Ungureanu. Preşcolarii au avut posibilitatea să creioneze, folosindu-şi talentul, meseria pe care doresc să o practice. Printre opţiunile lor figurează meseriile de pictori, actori păpuşari, muzicieni şi educatori. “În jocurile de rol, deseori se regăsesc îndeletnicirile alese de ei. Am remarcat că micuţii din grupă sunt romantici, visători şi-şi doresc meserii pe măsură”, declară educatorul Emilia Ungureanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu